CONTUL MEU

Sărbătoarea Strigoilor la Povestea Calendarului

29-30 Octombrie 2022

Luna Octombrie sau Brumărel, cum îi spuneau bătrânii noștri, este una dintre favoritele copiilor și asta deoarece le dă ocazia să se costumeze, să se distreze și să petreacă precum în nicio altă lună! Brumărel vestește sosirea Moșilor de toamnă. Obiceiurile românești de Moși au împrumutat mult din practicile de peste hotare, unde luna octombrie este cea care dă viață spiritelor, legendelor malefice și care le antrenează într-un dans al vieții și al bucuriei. Sărbătoarea este una veselă, jucăușă, iar nu una rău-prevestitioare cum o percepeau strămoșii noștri. Copiii o așteaptă cu entuziasm, se costumează, sculptează dovlecei în care așează candele și își vizitează vecinii și cunoscuții, în speranța că îi vor impresiona cu costumele lor și vor primi dulciuri. Iată cum, unele tradiții se păstrează, iar copiii găsesc calea să le transforme într-un prilej de bucurie.

Sărbătoarea nu trece neobservată nici în parcul tematic Povestea Calendarului, unde în fiecare an se organizează o mult-așteptată Petrecere a Strigoilor, care se învârte în jurul Hanului Strigoilor, cea mai înfricoșătoare dintre cele 12 căsuțe ale parcului. Când treci pe lângă Hanul Strigoilor, parcă auzi lemnul pardoselii și șindrilele trosnind și nu te poți abține să nu întorci privirea să vezi dacă nu ești urmărit de vreun strigoi. Apoi, te uiți în sus, la scheletul care se unduiește amenintățor în bătaia vântului rece de toamnă și la vrăjitoarele care chițăie lângă el. Alta a căzut cu picioarele în sus în oala fierbinte și acolo a rămas! Liliecii dansează pe fațada casei și te invită la spectacolul din interiorul căsuței. Îți trebuie curaj să intri și noroc ca să ieși!

Hanul Strigoilor este sufletul petrecerilor pe care copiii le adoră. Se costumează cu toții în personaje care mai de care, fac o vizită Stejarului Poveștilor unde sunt picați tematic pe față, se îndreaptă apoi spre Atelierul lui Cuptor unde confecționează accesorii înfricoșătoare, dovleci știrbi și lanterne prevestitoare și astfel înarmați dau startul petrecerii cu muzică, voie bună, dans și conscursuri. Fiecare lună și zi a anului este motiv de sărbătoare la Povestea Calendarului, iar Petrecerea Strigoilor este printre cele mai iubite și așteptate! Toate atelierele la care participă copiii sunt gratuite, este nevoie doar de achitarea taxei modice de intrare în parc.

Parcul tematic Povestea Calendarului este o poveste de familie, care a luat naștere în vremurile nesigure și confuze ale pandemiei, din dorința de a oferi familiilor de pretutindeni un loc sigur, distractiv și educativ, în care să petreacă timp de calitate, la adăpost de grijile cotidiene și în care să revină, cu plăcere de fiecare dată. Povestea Calendarului este un loc pentru toate vârstele, care dovedește, de fapt, că, într-adevăr, copilăria nu are vârstă. Cei mici sunt așteptați cu ateliere distractive, creative dar și educative, adaptate lor, precum și cu numeroase locuri de joacă în aer liber, tinerii și părinții se pot bucura de locuri romantice și de zone pentru cadre superbe, în timp ce bunicii se pot odihni în colțurile de relaxare, savurând o gustare parcă pregătită chiar de ei, în timp ce privesc, cu drag, la joaca celor mici.

Dincolo de cele 12 căsuțe tematice care reprezintă fiecare lună a anului, parcul a fost recent extins cu o nouă zonă cu activități, de care cei mici se pot bucura zilnic și, desigur, și în timpul Petrecerii Strigoilor. Printre noutățile din parc se numără:

Trenulețul regiunilor din România, care îi plimbă pe cei mici în interiorul parcului și de unde pot admira toate cele 12 căsuțe tematice;

Un lac artificial pe care cei mici pot face plimbări în siguranță, cu bărcuțe electrice;

Excavatoare în nisip, care le testează îndemânarea;

Corturi pentru copii, unde se pot relaxa și juca;

Cadre tematice pentru fotografii;

Un foișor proaspăt inaugurat cu plăcinte și pizza pe vatră

Alături de o serie de alte surprize pe care le puteți descoperi chiar voi la următoarea vizită în parc.

Week-end-ul Strigoilor care va avea loc pe 29-30 Octombrie va fi unul plin de ateliere creative și educative, dar și distractive. Cei mici vor confecționa obiecte tematice cu mânuțele lor pe care le vor lua acasă, vor sculpta dovleci, se vor costuma și vor participa la diverse activități și concursuri. De asemenea, vor avea acces la toate facilitățile parcului. O noutate față de anul trecut este aceea că toți cei care vor veni complet costumați în una dintre cele 2 zile de eveniment vor avea acces gratuit în parc.

La Povestea Calendarului timpul curge altfel, iar momentele se trăiesc în prezent. Parcul este situat în zona turistică Porumbacu, iar programul de vizitare este zilnic. În cele 2 zile de eveniment, progamul parcului este între orele 09.00 și 19.00.

Biletele pot fi achiziționate on-line, precum și de la intrare din parc, prețul fiind același https://povesteacalendarului.ro/online-tickets. Nu uitați, dacă veți merge costumați din cap până în picioare, accesul în parc pentru întreaga zi, respectiv la toate ateliere va fi gratuit.

Urmărind pagina de Facebook a parcului puteți fi la curent cu detaliile despre eveniment și nu numai. Noi vă urăm petrecere înfricoșătoare la cel mai de groază week-end din an, la Povestea Calendarului!

Căsuțe

Februarie - Căsuța lui Făurar

Căsuța lui Dragobete

Martie - Căsuța lui Mărțișor

Căsuța lui Mărțișor

Aprilie - Căsuța lui Prier

Căsuța lui Prier

Mai - Căsuța lui Florar

Căsuța lui Florar

Iunie - Căsuța lui Cireșar

Căsuța lui Cireșar

Iulie - Căsuța lui Cuptor

Căsuța lui Cuptor

August - Căsuța lui Gustar

Căsuța lui Gustar

Septembrie - Căsuța lui Răpciune

Căsuța lui Răpciune

Octombrie - Căsuța lui Brumărel

Căsuța lui Brumărel

Noiembrie - Căsuța lui Brumar

Căsuța lui Brumar

Decembrie - Căsuța lui Undrea

Bradul lui Moș Crăciun

Ianuarie - Căsuța lui Gerar

Căsuța de turtă dulce