CONTUL MEU

FEBRUARIE
Căsuța Dragobete

- CĂSUȚA LUI FĂURAR -

Februarie este luna îndrăgostiților, sărbătorită în fel și chip în toate colțurile lumii, astfel că am decis să îi oferim drept adăpost cea mai romantică dintre căsuțele parcului tematic Povestea Calendarului, Căsuța lui Dragobete. Roșie ca focul, tare și stabilă ca piatră, îmblânzită cu inimioare și lumină, este locul potrivit pentru îndrăgostiții de pretutindeni, dar și pentru cei care adoră să se lase purtați de decoruri diafane în lumea basmelor.

Casuta lunii februarie

Deși foarte multe culturi au adoptat și integrat sărbătoarea americană a Sfântului Valentin, la Povestea Calendarului ne dorim să păstrăm cât mai vii tradițiile străbune și să nu uităm că ele ne-au crescut și format cu înțelepciunea lor arhaică. Una dintre ele este Dragobetele, sărbătoarea iubirii românești, pe care o întâmpinăm, în fiecare an, pe 24 Februarie. Este o zi plină de simbolistică în cultura noastră, cu multiple valențe în viitor. Se spune că legendarul Dragobete, fiul Babei Dochia, este corespondentul zeilor iubirii din mitologiile sacre. Fetele se gătesc în straie de sărbătoare și pleacă la pădure să găsească primele mărturii ale primăverii – ghiocei, toporași, viorele. Adormeau, apoi, cu busuioc sfințit sub pernă pentru a-și visa ursitul. Oamenii ciuleau urechile după cântul pupezei, care îi asigura că vor fi harnici tot anul. Se bucurau dacă Dragobete venea cu ploaie, deoarece în felul acesta anunța o primăvară timpurie și caldă.

Atât de multe tradiții și obiceiuri frumoase aveau nevoie de o casă trainică, să le adăpostească și să le păstreze, astfel că i-am oferit lui Dragobete o casă de piatră, pe care nimeni nu o poate dărâma. Construcția fiecărei case, spun străbunii, recreează începuturile creației lumii, iar rezistența ei sunt pietrele. Atât pietrele de temelie cât și oamenii de încredere și sentimentele care îi unesc. Când urăm „Casă de piatră” unor proaspăt însurăței, le transmitem gândurile noastre de bine legate de sentimentele frumoase care îi unesc – iubire, încredere, răbdare, înțelegere, stabilitate – pietre de temelie ale unei relații frumoase și veșnice. Acestea sunt și pietrele de temelie ale căsuței lui Dragobete, care adăpostește în interior decoruri diafane, pe care le-am creat manual, cu multă iubire. Tavanul este împodobit cu trandafiri imenși, albi, realizați din mii de petale de hârtie, leagănul în formă de înger este, și el, luminat de mii de pene de fetru, instrumentele muzicale de pe pereți și cuferele de zestre au, fiecare, povestea ei de familie, familia Poveștii Calendarului. Nu uitați de podul cu lacăte, unde puteți lăsa și voi, o mărturie a iubirii voastre nemuritoare.

Se spune că iubirea, asemeni copilăriei, nu are vârstă, iar căsuța lunii februarie este locul ideal în care copiii, tinerii și chiar bunicii pot simți emoții pure și frumoase. Am dorit să recreem, atât în interiorul și exteriorul ei, spații de relaxare romantice, deosebite, care să te îndemne să cuprinzi mâna celui drag în a ta și să îl privești cu recunoștință în ochi și bujori pe chip. Indiferent cine este cel drag – iubitul, mama, bunica, fratele. Emoția iubirii nu trebuie redusă la un singur tip de relație, ci ea poate îmbogăți orice fel de relație avem. Acest lucru ne-am dorit să îl simțiți odată ce treceți pragul Căsuței Iubirii, din parcul Povestea Calendarului, astfel că ne-am asigurat că ea este guvernată de cel mai bun și iubitor Dragobete, personaj de poveste, care așteaptă cu nerăbdare să vă cunoasă!