GHINDUȚA
– Păpușica Noiembrie –
Oglindă, oglinjoară,
Cine e cea mai frumoasă ghinduță din țară?
Ghinduța de poveste, dragă om bun,
Dar asta se vede cu ochiul liber, presupun!
A fost o dată ca niciodată o ghinduță îndrăgită de toți, de-ndată! Doar privind la chipul meu pe loc și știi că-ți voi aduce mult noroc. Asta-i menirea mea în lume, sincer îți spun, nu e doar un renume. Copilașii de mă țin la piept în drum spre școală, îi feresc de orice năpastă iar calea le-o fac domoală. Zâmbetul ăsta candid topește și un sloi de gheață, rapid, ceea ce e numai bine, când știi că iarna e pe vine. În ochii me albaștri, de cristal, te pierzi ca într-un portal, ușa la o lume de vis îți deschid, în care bucuroasă îți sunt ghid. Asta-i casa mea, un colț magic de poveste, unde spiridușii aduc la realitate fără veste, ceea ce cu gândul ai gândit și cu sufletul ai plămădit. Chiar de pe acum zilele-s mai posace, eu am o strategie dibace. În culorii vii m-am îmbrăcat și orice tristețe din zi am alungat. Tu degrabă la piept să mă strângi și orice ghinion pe dată să alungi!